«

»

Jul 20 2011

Copiii mici prin localuri

5001
Vote please
Thanks!
An error occurred!

Poate eu sunt deja depășit, cu cei 98 de ani ai mei, dar nu înțeleg un fenomen pe care-l tot observ de ceva vreme. Prin localuri, restaurante, baruri văd tot mai mulți părinți tineri care-și duc copiii mici și foarte mici cu ei. Am văzut chiar bebei de 5-6-7 luni, cărați de părinți prin astfel de locuri.

Am încercat să-mi explic fenomenul. Am zis că, fiind vorba de părinți tineri este ceva normal să mai iasă prin lume, la o cină, la o întâlnire cu prietenii. Nimic rău în asta. Dar pentru acele 3-4 ore, acel copilaș nu se poate lăsa la vreo bunică, soră, frate, prieten ? Se pare că nu. Știm că prin astfel de localuri se fumează, este muzică, de cele mai multe ori destul de zgomotoasă, zarvă, gălăgie. Cât de iresponsabil trebuie să fie cineva să-și ducă copilul într-un asemenea mediu ?

Mai există varianta “total aiurea”, cum că vor să-și învețe urmașul cu viața de noapte. Dar varianta asta o exclud. Nu pot să cred că ar exista astfel de părinți.

Mai țin minte de o fază și nu am s-o uit cât trăiesc, când un copil, mai mare … avea vreo 4 ani, făcea scandal părinților că el vrea bere. Poftim ??? Rezultatul a fost că taică-su i-a comandat o bere. Nu-mi venea să cred.

Eu dacă aș fi proprietar de local nu aș permite așa ceva. Probabil aș pierde câțiva clienți, dar măcar aș fi cu conștiința împăcată. Am văzut local care are amenajat loc separat de joacă pentru copii. Deci în targetul lor sunt acești părinți despre care scriu eu. Trist.

Nu sunt avocat și nici nu cunosc legile referitoare la acest subiect, dar protecția copilului nu are nimic de zis referitor la acest subiect ? Chiar e ok să duci un bebe în fumul de țigară și în gălăgie, pentru că niște părinți inconștienți vor să se distreze ? Când o să ajungă la grădiniță, pentru el/ea un bar o să reprezinte un loc foarte cunoscut ? E normal asta ? Și peste câțiva ani o să auzim părinții respectivi cum se plâng de eșecul copiilor lor la BAC. Vai, vai, sistemul este de vină.

În general închei o postare cu un IZ umoristic. Am să încerc și de data asta s-o fac, dar tema asta oricum mă pune pe gânduri. Tu ce crezi, EU am îmbătrânit ?

4 comments

2 pings

  1. Liviu

    Eu sunt ospatar de vreo 8 ani de zile si cel mai mult urasc copii in restaurante ! Parintii ii plimba prin tot restaurantul, se joaca cu servetelele, cu scobitorile, cu uleiul, varsa sucuri pe masa, sunt galagiosi si multe altele. Spre exemplu : ieri s-au pus la masa doi parinti si copilul statea langa masa jucandu-se ( aprox 4 ani avea ) si cand am trecut pe langa el m-a lovit cu piciorul, nu tare, dar fiind nervos de la alta masa, m-am oprit si m-am uitat urat la copil. Nu i-am spus nimic, doar m-am uitat la el si parintii s-au ofticat, si au inceput sa strige ca de ce ma uit asa urat la copilul lor ! WTF ? So, cand am o masa cu copii, de obicei o dau la ceva ospatar mai incepator, ii dau 5 lei sa o serveasca in locul meu ! Doar sa ma scap de ei !

    1. RBoy

      Nu ar avea ce căuta acolo. Așa cum nu se servesc băuturi spirtoase și țigări minorilor (mă rog, așa e legea … :-) ) nu ar fi voie să-i lase să intre cu copii mici.

  2. Random Lemons

    Si pe mine ma mai luau ai mei cu ei la terase cand aveam vreo 6-7 ani, dar stateam pe scaun potolit si nu ma zgaiam in paharele celor de la alta masa. Tine si de educatia pe care o au parintii, dar si de cea pe care o au plozii. Eu ii urasc in general pe mucosii rasfatati de parinti, indiferent unde ii vad.

    1. RBoy

      Păi fix asta spun și eu, părinții îi duc acolo, așa îi învață de mici.

  1. Nu Scriu NIMIC » RBoy BLOG - Umor Oradean

    [...] Link2, Link3, Link4, Link5, Link6, Link7, Link8, Link9, [...]

  2. Recomandarile zilei: linkuri recomandate | Blogatu

    [...] Copiii mici prin localuri [...]

Leave a Reply

Comment with:

Your email address will not be published.